grăitor Adjective, grăitor ▼ ▶

1. (literal, literary, rare) that which speaks
   • 1880, Mihai Eminescu, letter to Veronica Micle:
     Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine.: I’m impractical, I’m truth‐telling against my will, many hate me and nobody loves me but you.
   • 2001, The Bible translated by Bartolomeu Anania, Proverbs 12:19:
     Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.: The lip of truth shall be established for ever: but a lying (literally, ‘lie‐telling’) tongue is but for a moment.
2. telling, eloquent (revealing)

Appox. usage (any sense): 0.336 per million words

spusăciune Noun, f, spusăciune

1. talk, telling

Appox. usage (any sense): less than 0.1 per million words